Sorcova
Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor.Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcova confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s- au împletit flori de hârtie colorată.
Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar “surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia
îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.
Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei
baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinereţe celui vizat.Textul
urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întarească efectul mişcării sorcovei.
Obicei augural din ciclul manifestărilor închinate întâmpinării Anului Nou. Însemnul ritual este
alcătuit dintr-un băţ sau o ramură verde, împodobită. Obiceiul se practică de către un băiat, iar
gazdelor li se adresează urări de bun augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea:
"Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!"
